Cu o istorie de peste 30 de ani, compania noastră a avut o creștere susținută de la an la an, dezvoltând un lanț alimentar integrat de producție sau cum ne place nouă să spunem “de la furcă la furculiță” . Cu ajutorul celor peste 200 de oameni care și-au dedicat poate chiar și întreaga lor carieră pentru companie, reușim să rămânem competitivi pe piață în timp ce păstrăm un înalt standard al serviciilor și produselor oferite. Nu uităm de datoria pe care o avem față de natură și acordăm o deosebită atenție segmentului de eco-sustenabilitate în toate activitățile întreprinse de compania noastră.

Cu o istorie de peste 30 de ani, compania noastră a avut o creștere susținută de la an la an, dezvoltând un lanț alimentar integrat de producție sau cum ne place nouă să spunem “de la furcă la furculiță” . Cu ajutorul celor peste 200 de oameni care și-au dedicat poate chiar și întreaga lor carieră pentru companie, reușim să rămânem competitivi pe piață în timp ce păstrăm un înalt standard al serviciilor și produselor oferite. Nu uităm de datoria pe care o avem față de natură și acordăm o deosebită atenție segmentului de eco-sustenabilitate în toate activitățile întreprinse de compania noastră.

Povestea noastră

1991

După 1989 începea o nouă eră, cea a antreprenoriatului. Unul dintre primii oameni din România care a avut curajul să înceapă această nouă și necunoscută călătorie a fost dl. Marinache Costel. Astfel, a fost înființată compania IZOCON Călărași, un proiect ambițios al unui tânăr antreprenor.

1994

A fost înființată ferma vegetală prin exploatarea primelor terenuri agricole și prin achiziția primelor utilaje. Terenurile erau lucrate cu utilaje românești, cum ar fi tractorul UM 650, semănătoarea SUP sau plugul românesc PP2.

1999

Are loc achiziția unei ferme zootehnice dezafectate din comuna Cuza Vodă, județul Călărași, o locație ce a necesitat renovare și modernizare a padocurilor, a acoperișului și îmbunătățirea condițiilor de biosecuritate.

2001

A fost construit abatorul de porcine în vecinătatea fermei zootehnice, în comuna Cuza Vodă, Județul Călărași. Abatorul a fost construit “de la zero”, printr-o finanțare pe fondurile europene SAPARD, fiind dotat cu echipamente și utilaje de ultimă generație a anilor 2000.

2003

A luat ființă fabrica de nutrețuri combinate(FNC) din cadrul fermei zootehnice. Astfel, cerealele recoltate de pe câmpurile fermei vegetale erau introduse în rețetele din cadrul bucătăriei furajere pentru a oferi hrană proaspată necesară animalelor din ferma zootehnică.

2005

Din dorința de a completa lanțul alimentar, compania noastră se extinde și deschide prima măcelarie IZOCON, unde se comercializează numai produse din carne de porc, toate obținute în abatorul și ferma proprie.

2006

A luat ființă secția noastră de preparate din carne. Am construit o nouă clădire, dedicată carmangeriei, locul unde producem produsele preparate cu condimente sănătoase, dar și pe cele afumate cu fum natural din lemn de fag.

2009

Are loc o a doua modernizare a fermei zootehnice prin înființarea secției de maternitate și îmbunătățirea condițiilor de biosecuritate în cadrul fermei noastre, ajungând la un efectiv anual de peste 10.000 de capete.

2014

Modernizarea fermei vegetale prin construirea a 5 celule de depozitare a cerealelor de aproximativ 5000 tone, alături de achiziția de utilaje noi (tractoare și combine agricole) cu scopul de a eficientiza activitatea din cadrul fermei noastre.

2016

Pentru a extinde ferma vegetală, compania noastră înființează fabrica de peleți din paie. Astfel, paiele rezultate în urma recoltării grâului vor fi folosite ca materie primă pentru a produce peleți din paie necesari încălzirii termice.

2018

Are loc schimbarea brandului din măcelaria IZOCON în Măcelăria Ghiță. Un nou concept de măcelarie prin care suntem mai aproape de clientul nostru prin desfășurarea campaniilor de educare a consumului de carne sănătoasă oferită pe piața din România.

2019

Înființarea primului parc fotovoltaic din cadrul companiei noastre. Cu o putere instalată de aproximativ 120 de KWh, energia obținută este folosită pentru consum în cadrul fermei noastre zootehice.

2020

Continuăm proiectul privind încălzirea termică din resturi vegetale și înființăm fabrica de brichete din paie în comuna Cuza Vodă, Județul Călărași. Astfel, la momentul actual, societatea noastră poate produce 500 kg/h de peleți din paie și 600 kg/h de brichete din paie pentru încălzirea termică din cadrul companiei noastre, dar și pentru comercializarea către locuitorii din comunele aflate în vecinatatea fabricilor noastre.

2022

Inaugurăm cea mai recentă măcelarie în municipiul Călărași, în zona istorică a orașului, Piața Mare. Acest punct de desfacere marchează un lanț de 20 de măcelarii în S-E României ce oferă carne și produse din carne românești din ferma proprie de la Călărași.

Tot in 2022 am ales să modernizăm pentru a treia oară ferma zootenică, prin construirea a 4 celule de depozitare a cerealelor de aprox 6000 tone. Acest centru de stocare este special conceput pentru a deservi bucătăriei furajere din cadrul fermei zootehnice.

2023

Continuăm investițiile prin noi proiecte privind dezvoltarea eco-sustenabilității, prin extinderea parcului fotovoltaic cu încă 200 Kwh instalați în cadrul companiei noastre.

arrow